fbpx
Compară salariile în intern și extern

Cum comparăm salariile în intern și extern

Cum comparăm salariile angajaților în intern și extern?

O întrebare bună.

Pentru a face o comparație a elementelor pachetului salarial încasate de un angajat va trebui să folosim indicatorul Indice Comparativ. Acest indicator este foarte comun și îl vei găsi în literatura de Compensații și Beneficii sub diferite nume precum: Compa Ratio, Comparative Index sau CR.

CR este raportul între valoarea unui agregat salarial încasat de un angajat și valoarea sa aferentă pentru comparație. Este caclulat în două contexte:

  1. Echitate internă –valoarea este comparată cu mediana internă sau mijlocul benzii de referință
  2. Competitivitate externă –valoarea este comparată cu datele de referință din studiul salarial ales

Indice Comparativ Individual = Valoarea încasată de angajat / valoarea de referință

Rezultatul, de cele mai multe ori este exprimat ca procent.

De exemplu:

Să facem o comparație pe Venit fix al unui angajat pe nume Popescu.

Venitul fix al lui Popescu = 12.000 brut anual

Indice comparativ de echitate internă:

Valoarea de venit fix încasată de Popescu este clară. Dar care este valoarea de referință în acest caz?

Pentru a calcula valoare de referință pentru echitatea internă trebuie să calculăm Venitul fix pentru fiecare angajat care ocupă un post similar cu cel al lui Popescu. Pe acest șir de valori vom calcula mediana. Valoarea de referință va fi mediana.

Să spunem că are încă 29 de colegi cu poziții evaluate ca fiind similare, adică la același nivel de referință. Pentru a cacula mediana vom lua cele 30 de valori de Venit fix (inclusiv al lui Popescu) și vom calcula valoarea mediană.

De dragul exercitiului să spunem ca mediana internă este de 10.000.

Indicele de Echitate Internă al lui Popescu = 12.000 / 10.000 = 1.2 = 120%

Putem afirma că Popescu este plătit în medie cu 20% mai bine față de colegii săi..

Indice Comparativ de Competitivitate Externă:

Pentru a putea calcula această valoare avem nevoie de un studiu salarial din care să extragem valoarea de referință. De asemenea, trebuie să mapăm joburile din companie pe metodologia furnizorului de date.

Când avem aceste valori ne vom regăsi în fața unei decizii: Ce valoare din studiu să folosim pentru comparație? (Quartile, Decile, Mediană etc.)

Valoarea de referință pe care o folosim din studii este o decizie de business ghidată și de puterea financiară de plată a organizației. Dacă este prima oară când faci o comparație recomandarea noastră este să utilizezi mediana.

Mergând mai departe cu exercițiul nostru, să spunem că mediana din studiu aferentă nivelului din care face parte poziția ocupată de John este: 16.000.

Indicele Comparativ de Competitivitate Externă a lui Popescu = 12.000 / 16.000 = 0.75 = 75%

Indicele Comparativ Individual este baza pentru analizele de compensații.

Adițional putem să mai calculăm încă două tipuri de Indice Comparativ (CR):

  1. CR de Grup
  2. CR Mediu
CR de Grup

Calculat folosind formula:

CR de grup = Suma valorilor încasate de angajații din grup / suma valorilor de referință a fiecărui angajat din grup

Acest indicator poate fi calculat la nivel de companie sau pe diferite grupuri de populație care pot face parte din nivele de referință, departamente, funcțiuni distincte sau similare.

CR de grup calculat la nivel de întreagă organizație ne ajută să întelegem cât de bine am implementat politica de Comp & Ben.

CR Mediu

Calculat folosind formula:

CR Mediu = Suma CR individual al fiecărui angajat din grup / numărul de angajați din grup

Indicele comparativ individual poate fi influențat de factori precum:

  1. Vecime în organizație
  2. Vechime pe poziție
  3. Performanță individuală
  4. Skilluri și calificări
  5. Industrie
  6. Department
  7. Nișă
  8. Anomalii ale pieței

Este foarte important să comparăm salariile atât în intern cât și în extern. Este singura modalitate prin care putem avea întreaga poză a modului în care plătim. După cum se poate observa și din exemplul cu Popescu, indicele comparativ de echitate internă ne poate duce cu gândul ca Popescu este bine plătit. Acest lucru se schimbă însă, în momentul în care calculăm si valoarea indicelui de competitivitate externă.

De obicei, în analiza de compensații și beneficii cu scopul de a găsi cea mai bună variantă de plată presupune calcule iterative pentru că trebuie să ținem cont și de constrângerile de plată ale companiei. Vestea bună este că aceste calcule pot fi automatizate foarte ușor. Click aici pentru a vedea cum te putem susține în acest proces.